Sunteți pensionar și circulați cu mijloacele de transport în comun? În acest caz, trebuie să știți că luna viitoare vă puteți depune cererile pentru obținerea permiselor de călătorie. Atenție, însă! Nu trebuie să depună solicitările pentru 2025 vârstnicii care beneficiază de permise de călătorie valabile anul acesta. Aceștia vor fi înscriși automat pentru anul viitor. Potrivit reprezentanților CT BUS, în perioada 2 - 30 decembrie, la sediul Serviciului sprijin comunitar al Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) Constanța, din strada Duiliu Zamfirescu nr. 4, pensionarii pot depune cererile/declarație pe propria răspundere pentru permisele de călătorie aferente anului viitor.
- Publicitate -
Reamintim că de gratuitate pe transportul în comun beneficiază persoanele în vârstă de peste 70 de ani indiferent de venituri, pensionarii cu pensii de până la 2.310 de lei inclusiv și persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri. Beneficiarii trebuie să se depună la sediul DGAS o cerere - declarație pe propria răspundere, copie a actului de identitate (și actul de identitate original pentru verificare), iar pentru cei care au pensie mai mică de 2.310 lei este necesar cuponul de pensie. Cererile se depun de luni până joi, între orele 8:00-14:00, iar vineri în intervalul orar 8:00-12:00. Permisele de călătorie se eliberează pe loc, cu valabilitate de luna următoare.