Casa Județeană de Pensii (CJP) Constanța va începe să primească cereri pentru bilete de tratament, din data de 1 februarie. Acestea vor fi acordate pe aceleaşi criterii, adică în baza unui punctaj, în care se ia în calcul dacă solicitanţii au mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani. Aşadar, cei care nu au primit bilete de tratament în 2023 şi 2024 vor primi zece puncte, iar cei care au beneficiat de două bilete în perioadele de sezon nu mai primesc nici un punct. Referitor la contribuţia suportată de către beneficiarii biletelor, aceasta este în procent de 50% din valoarea totală a pensiei. Desigur, există şi gratuităţi, de acestea beneficiind veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate şi persoanele cu handicap. În cazul asiguraţilor contribuţia este de 50% din valoarea biletului, asta dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral. De precizat că sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială). Precizăm că anul trecut au fost înregistrate 6.527 de cereri, din care 4.212 au fost soluționate.
- Publicitate -