Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 13 - 26 octombrie, pentru toate regiunile din țară: Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și la munte.
- Publicitate -
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
În Dobrogea, între 13 și 17 octombrie, media temperaturilor maxime va crește de la 19 la 24 de grade. Începând din data de 16 octombrie și până pe 19 octombrie, vremea se va răci treptat, astfel că maximele diurne vor ajunge apropiate de normalul datei și vor avea media de 17 grade pe 19 octombrie. Ulterior se prefigurează mici oscilații, în jurul acestei valori. Minimele nocturne vor crește până pe 17 octombrie, de la o medie de 10 grade la 15 grade. Apoi, pe fondul unor nopți din ce in ce mai răcoroase, vor coborî spre 7 grade, pe 20 octombrie, valoare ce va crește foarte puțin până la sfârșitul intervalului de referință.
Local va ploua în perioada 17-19 octombrie, însă în celelalte zile din cele 2 săptămâni fie nu va mai ploua deloc, fie doar foarte slab și izolat.