Zeci de case vechi din Constanța, adevărate bijuterii arhitecturale, par că sunt sortite uitării. Unii pietoni încă mai admiră, prin vegetația luxuriantă care le-a învăluit sau dincolo de jupuiturile de pe pereți, coloane și detalii impresionante, din vremuri de odinioară. Fiecare din aceste case lăsate pradă timpului poartă în ele câte o poveste spusă sau bine ascunsă în cotloanele întunecate și reci.
- Publicitate -
Mulți din proprietarii acestor imobile nici nu știu ce bijuterii au în mână și nu au posibilități financiare să le restaureze și să le redea aspectul îngrijit, păstrând totuși arhitectura veche. Autoritățile locale au demarat o amplă acțiune de mobilizare a celor care dețin case vechi și degradate, pentru a începe renovarea lor. "Toți proprietarii imobilelor aflate în stare de degradare au fost notificați, în ultimele luni, de Corpul de Control, Poliția Locală, Disciplina în construcții. Urmare a acestei acțiuni, mulți proprietari au venit la primărie să solicite informații sau autorizații ori PUZ-ul zonei. De asemenea, cei care nu își permit să refacă imobilele sau nu aveau interes în ele au demarat procedura de vânzare. Această procedură este, însă, foarte greoaie, în cazul imobilelor monument, deoarece intenția de vânzare trebuie anunțată la Ministerul Culturii și apoi trebuie să aștepte să vadă dacă acesta își exercită dreptul de preempțiune la cumpărare. În cazul în care nu vrea Ministerul Culturii, sunt anunțate autoritățile județene, apoi primăria. Deja am semnat astfel de documente, pentru că Primăria Constanța nu intenționează să își exercite dreptul de preempțiune. Toată această corespondență durează între șase și nouă luni și, de multe ori, proprietarii nici nu știu procedura", a declarat, pentru "Cuget Liber", viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău.
Potrivit acestuia, numeroase imobile sunt în litigiu, iar altele sunt în proces de autorizare pentru restaurare. "După inventariere și aceste notificări sunt mulțumit că proprietarii imobilelor au răspuns într-un fel, fie pentru autorizare, fie pentru vânzare. În ianuarie vom relua acțiunea și vom merge la fiecare imobil, la pas, pentru a mobiliza proprietarii", a mai spus Decebal Făgădău.
Au început renovările în Peninsulă
Cele mai multe clădiri istorice sunt în Peninsulă. Pe fiecare străduță zărești case, mărețe odinioară, acum prăfuite și cu pereții jupuiți. Casa cu Lei zace și ea într-un colț de stradă, deși de mulți ani de zile se zvonea că va fi renovată de proprietarul Gabriel Comănescu și transformată într-un hotel de lux. Deocamdată nu se vede nicio mișcare, poate că se așteaptă terminarea lucrărilor de reabilitare a zonei, după care se va da drumul la renovare. Câteva clădiri vechi și-au regăsit strălucirea. În Piața Ovidiu, pe bulevardul Regina Maria, chiar și pe strada Traian și strada Mircea cel Bătrân, mai multe imobile au fost deja reabilitate și retrăiesc o nouă tinerețe. Unele au devenit restaurante, altele vor fi hoteluri, dar nici nu mai contează destinația atâta vreme cât sunt din nou frumoase și com- pletează peisajul interbelic redat de autoritățile locale după reabilitarea zonei.