Dobrogea fierbe zilele acestea. Meteorologii ne anunță că astăzi vor fi atinse și temperaturi de 36 – 37 de grade Celsius, în Medgidia și Cernavodă. Administrația Națională de Meteorologie a transmis, ieri, o informare meteo potrivit căreia astăzi, în sudul și sud-estul țării vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza. De asemenea, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși local pragul critic de 80. Spre seară și noaptea înnorările se vor accentua și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. În cursul zilei de joi, vremea va fi în general instabilă și, local, vor mai fi averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.
- Publicitate -
La Constanța se vor atinge astăzi 30 de grade Celsius, vântul va bate moderat și sunt șanse foarte mici de precipitații.