Vineri, 05 Iunie 2026

Caravana SMURD vine la Constanța să ne instruiască

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 08 Iulie 2016 223 1 min citire
Caravana SMURD vine la Constanța  să ne instruiască
Pompierii și medicii SMURD pleacă într-o caravană, în 20 de localități din țară, printre care și Constanța, pentru a ne instrui cum să facem față situațiilor de urgență.
Începând de astăzi și până pe 30 septembrie, un centru de formare mobil se va deplasa pentru a organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.
Cursurile vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.
Participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul va conține și o parte practică interactivă, în care vor fi prezentate măsurile de prim ajutor de către un paramedic SMURD, precum și demonstrații de stingere a incendiilor.
Cursurile de instruire medicale se adresează atât populației, cât și profesioniștilor din cadrul sistemului de urgență și sunt susținute de formatori specializați, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. 
Taguri
Articolul anterior "Și mama reciclează"! Dai înapoi dozele goale și primești altele pline
Articolul următor Cum circulă autobuzele etajate de pe traseele estivale Mamaia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei