Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cardinalul Robert Prevost, primul Papă american din istorie! "Este un continuator al Papei Francisc"

de Carmen MOCANU Joi, 08 Mai 2025 1978 2 min citire
Cardinalul Robert Prevost, primul Papă american din istorie! "Este un continuator al Papei Francisc"
Fumul alb care anunţă alegerea unui nou Papă a ieşit pe coşul Capelei Sixtine în jurul orei 18 :10, ora Romei. Zecile de mii de fideli adunaţi în Piaţa Sfântul Petru au primit vestea cu îndelungate aplauze şi urale în timp ce clopotele Vaticanului au început să bată. Succesorul lui Francisc este americanul Robert Francis Prevost. Aşa au decis majoritatea celor 133 de cardinali reuniţi de miercuri în conclav, în Capela Sixtină.«Habemus papam» în persoana americanului Robert Francis Prevost. Sub numele de Leon al XIV-lea, el este al 267-lea Suveran pontif, lider al bisericii catolice şi al celor aproape un miliard şi jumătate de fideli.
Anunţul oficial privind alegerea noului Papă şi numele ales de acesta au fost făcute de un înalt responsabil de la Vatican, de la balconul bazilicii Sfântul Petru. Apoi a venit rândul noului Suveran Pontif să iasă la acest faimos balcon pentru a saluta mulţimea din Piaţa Sfântul Petru şi a rosti primul său discurs şi prima sa binecuvântare «Urbi et Orbi».
Robert Prevost devine primul Papă american din istorie.
Noul Suveran Pontif are 69 de ani. Născut în Chicago, acest apropiat colaborat al Papei Francisc, discret și rezervat, are în cadrul Curiei, guvernul Vaticanului, reputația de a fi un moderat capabil să concilieze puncte de vedere divergente.
Premoniţie sau influenţă?
În urmă cu cinci zile, înainte de conclavul de la Vatican, președintele american Donald Trump a publicat pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înainte de conclavul de la Vatican care va alege succesorul lui Francisc, scrie France Presse.
Fotografia difuzată pe rețeaua sa de socializare îl arată pe președintele Statelor Unite așezat solemn într-un fotoliu, cu fața impasibilă, îmbrăcat în sutana albă a papei, purtând mitra și afișând impunătoarea cruce de aur în jurul gâtului, cu mâna stângă așezată pe coapsă și degetul arătător ridicat spre cer.
Fotografia, generată de IA, potrivit mass-media americane care au republicat-o pe conturile lor de socializare, nu este însoțită de niciun comentariu al miliardarului republican.
De la întoarcerea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie, Donald Trump satură spațiul mediatic american și mondial cu anunțuri și comentarii pe toate temele. La începutul săptămânii, el a glumit pe seama alegerii următorului șef al celor 1,4 miliarde de catolici, o minoritate religioasă în Statele Unite.
„Mi-ar plăcea să fiu papă. Ar fi prima mea alegere”, a declarat el, întrebat de jurnaliști despre preferințele sale în ceea ce privește succesorul lui Francisc, care a murit a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.
Taguri
Articolul anterior Săracele animale! Au picat pe mâna unui fals medic veterinar
Articolul următor Mircea Lucescu: „Dacă toate meciurile ar fi la calitatea play-off-ului, cred că am face un pas înainte”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei