Care este orașul preferat al românilor care vor să lucreze în străinătate

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 07 Octombrie 2014 276
După migrația căpșunarilor în Italia, românii care vor să lucreze în străinătate aleg în special Marea Britanie. Se pare că Londra este noua destinație favorită pentru cei care vor să-și găsească un job peste hotare. 

Unul din șase emigranți intenționează să lucreze în capitala Marii Britanii, în timp ce regatul englez este a doua mare destinație la nivel mondial, după Statele Unite ale Americii. Din studiu reiese că peste 80 la sută din românii intervievați au declarat că muncesc deja în străinătate sau doresc să facă acest lucru, principalul motiv fiind nivelul scăzut de trai. 

Canada este cea de-a treia mare piață de muncă pentru străini, la nivel mondial, urmată de Germania, Elveția și Franța. Numărul celor care vor să emigreze din Grecia, Ungaria, Italia, Slovacia, sau Ucraina este de 50%-70%, în timp ce mai mult de 90% dintre francezi, olandezi sau jamaicani au afirmat că sunt gata să se mute în altă țară dacă găsesc un loc de muncă mai bine plătit și care să le ofere mai multe satisfacții.

La polul opus, cetățenii din Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Rusia, Marea Britanie și SUA sunt cel mai puțin doritori să emigreze. 

Global, aproape trei sferturi dintre cei care lucrează în IT și automatică ar emigra, în timp ce mai puțin de jumătate dintre cei care activează în domeniul medical s-au declarat în favoarea unei relocări. "Angajatorii au nevoie de o abordare mai largă în ceea ce privește recrutările de personal. Considerând mobilitatea actuală a forței de muncă, companiile vor trebui să concureze la nivel global pentru a atrage cei mai talentați angajați, asi-gurându-se că se adresează celor mai potrivite grupuri și că au o strategie de recrutare bine definită", explică  Mike Booker, unul dintre autorii studiului.


Taguri

Comentează știrea

Emil
7 octombrie 2014
Miorita laie,....

E cam nedrept spus ca romanii vor sa lucreze in strainatate. Nu ar vrea,dar ce sa faca?! Romania este o tara care cere bani de la toti locuitorii ei,incepand din ziua nasterii,insa da dreptul gangsterilor sa o fure si sa o distruga,astfel incat nu mai exista economie,locuri de munca... Prin urmare,romanii pleaca in exodul deja neluat in seama ca fiind indrijorator si trimit acasa bani pentru supravietuirea celor ramasi. Probabil ca foarte curand Romania se va depopula efectiv,multi vor renunta la cetatenia unei tari care nu mai este locuibila,ci poate doar buna de vizitat,caci inca mai avem frumuseti pe care doar cu banii castigati afara ai posibilitatea sa le vezi.Mare pacat!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei