O parte din consumatorii din zona cartierului Baba Novac nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
- Publicitate -
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E-Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, luni, în timpul lucrărilor.
Astfel, în municipiul Constanta, între orele 8.30 și 16.30, sunt afectați consumatorii din zona Kamsas, de pe străzile Breaza, Alexandru Alexandridi - întrerupere parțială.
În restul județului, între orele 8.00 și 17.00, vor fi întreruperi în localitatea Crucea, pe străzile Constanței, Zidului, Teiului, Lungă, Turcului, Transformatorului, Poliției, Livezii, Lacului și Argesului, întrerupere parțială, în localitatea Lumina, pe străzile Narciselor, Petrolului, Canarului, Prelungirea Petrolului și Mare, întrerupere parțială, dar și în localitățile Traianu și Vadu, întrerupere totală, respectiv localitatea Cogealac, întrerupere parțială.
De asemenea, între orele 9.00 și 17.00, se oprește curentul în localitatea Albești, inclusiv la sediul SC RAJA SA, cu Puțurile Albești și Vârtop, întrerupere totală.