Constănțenii care locuiesc în cartierul Compozitorilor nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
- Publicitate -
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor.
Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8 și 16, sunt afectați consumatorii din zona Compozitorilor, pe strada Constantin Bobescu.
În același interval, sunt anunțate întreruperi în localitatea Agigea, pe străzile George Enescu, Ion Voicu, Filaret Barbu, Nicolae Bălcescu, Petru Remus, Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Cantemir, Vlad Țepeș, Bogdan Vodă, Avram Iancu, cu blocurile D1, D2 și D3 A - întrerupere parțială. De asemenea, între orele 9 și 17, se va opri curentul în localitatea Corbu, precum și în municipiul Medgidia.