Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cartierul Palazu Mare, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 27 Mai 2021 201 < 1 min citire
Cartierul Palazu Mare, fără curent electric
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Vineri, 28 mai, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii din cartierul Palazu Mare, de pe străzile Sentinelei, Alexandru Sahia, Grâului, Spicului, Platanului, Alunului, Ghindei, Fuiorului, Siutghiol, Popa Şapca, Dr. Victor Climescu, Dumbrăveni (parţial), Petre Dascălu, Viilor, Valea Morii, Oficiul Poştal şi Şcoala Gimnazială nr. 14. De asemenea, între orele 8.00 şi 12.00, sunt anunţate întreruperi pe strada Oslo şi pe strada Dezrobirii, blocul IV2, iar, între orele 9.00 şi 17.00, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu – blocurile 10, LV 16, LV 17, LV 18, LV 19, LV 31, LV 32.
În restul judeţului, între orele 8.30 şi 16.30, se va lucra în localitatea Esechioi, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în oraşul Negru Vodă, în localitatea Tuzla şi în localitatea Nazarcea. 
Taguri
Articolul anterior Marcel Ciolacu: „Încercăm să dărâmăm Guvernul cu moţiunea de cenzură”
Articolul următor Vreme caldă, la Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei