Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Casa de Pensii Constanţa caută personal pentru recalcularea veniturilor vârstnicilor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 27 August 2021 525 1 min citire
Casa de Pensii Constanţa caută personal pentru recalcularea veniturilor vârstnicilor
În vederea recalculării pensiilor din sistemul public de pensii, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa anunţă scoaterea la concurs, în data de 6 septembrie, începând cu ora 10.00, a mai multor posturi, toate pe perioadă determinată (septembrie 2021 - 31 decembrie 2022). Potrivit reprezentanţilor instituţiei, este nevoie de 25 de consilieri, cu studii superioare, grad debutant şi şase referenţi cu studii medii, grad debutant. Candidaţii trebuie să parcurgă, însă, trei etape ale concursului. Prima etapă constă în verificarea eligibilităţii administrative a dosarelor - proba eliminatorie. A doua etapă este proba scrisă, şi ea eliminatorie. La proba scrisă participă numai persoanele care au obţinut calificativul „admis” la selecţia dosarelor. Proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă. Sunt declaraţi admişi la proba scrisă candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte.
Etapa a treia constă într-un interviu, ce presupune verificarea cunoştinţelor, competenţelor şi abilităţilor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului. În urma susţinerii interviului, fiecare candidat va fi notat cu note de la 1 la 100 de către fiecare dintre membrii comisiei de concurs. Sunt declaraţi admişi la proba interviu candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte.
În cadrul interviului realizat vor putea face obiectul evaluării şi următoarele competenţe: capacitate de lucru în echipă; orientare spre rezultate şi atingerea obiectivelor în termenele prevăzute; capacitate de analiză şi sinteză; capacitate organizatorică şi administrativă; capacitatea de utilizare a documentelor; cunoştinţe operare calculator (probă practică). Candidaţii vor depune documentele la sediul Casei Judeţene de Pensii Constanţa, din strada Decebal nr. 13 C, până la data de 30 august, ora 16.30.
Taguri
Articolul anterior Ministrul Muncii îi zorește pe șefii Parlamentului să-i pună legile în dezbatere
Articolul următor Promisiuni de creștere a cuantumului burselor din semestrul II al anului școlar viitor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei