Joi, 04 Iunie 2026

"Casa Verde" prinde culoare și în România

de Cuget Liber Luni, 01 Decembrie 2008 219 < 1 min citire
Mai mult de 1.500 de firme au depus dosare pentru participarea la programul ecologic "Casa verde", care va fi derulat în 2009 de Administrația Fondului de Mediu (AFM) și de Ministerul Mediului, a declarat pentru NewsIn, președintele AFM, Mihai Toti.
Programul pentru înlocuirea sau modernizarea sistemului clasic de încălzire prin folosirea de alternative ecologice precum panouri solare, pompe de căldură și alte tehnologii curate va începe în 5 ianuarie și va avea un buget total de 520 milioane lei în 2009, din care cetățenii, asociațiile de locatari și organizațiile non-guvernamentale vor beneficia de 400 milioane lei (circa 110 milioane euro).
Ministerul Mediului va acorda cel mult 25.000 lei (circa 6.900 euro) pentru fiecare persoană care va dori să-și monteze, anul viitor, asemenea instalații.
În schimb, pentru proiectele firmelor, autorităților locale, dar și unităților de învățământ, plafoanele de finanțare sunt diferite. Astfel, din bugetul de 120 milioane lei, companiile primesc până la 50% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 250.000 lei, în timp ce primăriile și unitățile de învățământ pot beneficia de 60%, dar fără să depășească 300.000 lei.
Articolul anterior Mihăiță este prizonier în lumea autiștilor
Articolul următor RAJA asigură permanența serviciilor de 1 decembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei