Casa Vrancea din Satul de Vacanță a pus în pericol, marți seara, întreg sistemul de canalizare și preluare a apelor menajere din municipiul Constanța.
- Publicitate -
În urma unei sesizări primite, reprezentanții S.C. RAJA S.A. s-au deplasat de urgență în Satul de Vacanță în zona din spatele mașinuțelor de agrement. Toată zona era inundată și acoperită de mâlul urât mirositor rezultat în urma epurării mecanice a apelor menajere, ne-a spus Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei.
În urma verificărilor, reprezentanții RAJA Constanța au descoperit că una din conductele magistrale de transport ape menajere, mai precis conducta de refulare de diametru 800 mm, care face legătura între stațiile de epurare Constanța Nord și Constanța Sud, s-a spart exact în bucătăria complexului Casa Vrancea, ceea ce demonstrează că, în momentul ridicării construcției, nu s-au luat și avizele necesare de la RAJA Constanța, pentru că, altfel, construcția nu ar fi fost ridicată pe conducta societății.
Motivul pentru care s-a produs fisurarea conductei a fost grupul de anexe aparținând Casei Vrancea construit fără autorizație și a cărui greutate a afectat integritatea conductei, ducând la spargerea ei.
Având în vedere că proprietarul acestui complex se face vinovat conform Codului Penal art. 217 de infracțiunea de distrugere, SC RAJA SA Constanța va depune o plângere penală, se arată într-un comunicat al SC RAJA SA Constanța. Totodată, RAJA Constanța va cere proprietarului și toate daunele ce rezultă din remedierea avariei la conducta de refulare și din curățarea și igienizarea zonei.