Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cât este darul la nuntă în 2022. Românii plătesc mai mult în primul an fără restricţi

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 05 Iulie 2022 632 1 min citire
Cât este darul la nuntă în 2022. Românii plătesc mai mult în primul an fără restricţi
Românii sunt nevoiţi să scoată mai mult din buzunare, dacă vor să mergă la nuntă, anul acesta. "Darul a crescut cu aproximativ 40%, faţă de anul trecut", se plâng invitaţii, potrivit Antena3.roÎn 2022, românii vor participa la mai multe nunţi, faţă de anii precedenţi. Majoritatea evenimentelor din 2020 şi 2021 au fost programate pentru anul acesta, din cauza perioadei pandemice în care evenimentele au fost interzise sau limitate de măsuri sanitare.
La aceste nunţi se adaugă şi cele care au fost contractate în 2022.
Creşterea inflanţiei, cu care se confruntă România, a făcut ca şi pentru o nuntă, românii să plătească mai mult.
Din fericire, mirii care au nunta programată pentru anul acesta, încă din anii anteriori, nu vor plăti mai mult. Suma rămâne cea care a fost negociată în momentul semnării contractului.
"Pentru evenimentele care vor fi contractate anul acesta, vom fi nevoiţi să creştem preţurile cu cel puţin 10%, din cauza inflaţiei. Preţurile pentru materia primă au crescut. Totul s-a scumpit. Pentru evenimentele care sunt planificate acum, încă din anii precedenţi, mirii vor plăti acelaşi preţ ca în momentul în care am semnat contractul", spun reprezentanţii HoReCa.
Potrivit site-urilor de specialitate, un meniu la nuntă pentru o persoană începe de la 60 de euro.
Taguri
Articolul anterior Microgranturi de 49,44 milioane de euro pentru sectorul agroalimentar
Articolul următor Mirela Garip: "Copiii refugiaţi din Ucraina nu vor mai putea face şcoală în limba maternă la Constanţa"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei