Lună de lună ni se rupe sufletul atunci când vedem pe fluturașul de salariu câți bani ni se opresc pentru "dările către stat". Așa le numim noi, dar oficial ele se cheamă contribuții sociale. Sunt sute de lei care se duc lunar pentru pensie, pentru șomaj și pentru sănătate. Le plătesc atât salariații, cât și persoanele care au venituri din activități independente.
- Publicitate -
Pentru 2012 cotele de contribuție ale angajatorilor și salariaților au fost stabilite de două acte normative: Legea nr. 293/2011 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2012 și Legea nr. 294/2011 a bugetului de stat pe 2012, ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 914. Câștigul salarial mediu brut utilizat la funda-mentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 este 2.117 lei. Cotele se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2012. Acestea au termen legal de declarare până la 27 februarie 2012.
10,5 % pentru pensii
Contribuțiile de asigurări sociale, adică cele către pensii, sunt cele mai consistente. Astfel, potrivit legii, cotele de contribuție sunt de 31,3% pentru condiții normale de muncă. Acestea sunt datorate de angajator și angajați, din care 10,5% le susțin angajații, iar 20,8% angajatorii. În cazul în care condițiile de muncă sunt "deosebite", cota crește pentru angajatori la 25,8%, dar pentru salariați rămâne aceeași. Iar pentru condițiile "speciale" de muncă ajunge la 30,8% pentru angajatori, rămânând în continuare la fel pentru salariați.
În cota de contribuție individuală de asigurări sociale este inclusă și cota de 3,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat.
0,5 % merge la șomaj
Pentru contribuțiile la șomaj, acestea rămân pentru 2012 la 0,5 procente din venit atât pentru contribuția individuală a salariatului, cât și pentru angajatori. De asemenea, angajatorii mai datorează o contribuție de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, diferențiată în funcție de clasa de risc, cuprinsă între 0,15% și 0,85%, precum și o contribuție de 0,25% pentru Fondul de Garantare pentru Plata Creanțelor Salariale.
Sănătate de 5,5%
În ce privește contribuțiile la sănătate, acestea sunt diferite în funcție de tipul de contract. Angajatorii plătesc 5,2% conform Legii nr. 95/2006, iar celelalte persoane care au obligația plătii contribuției direct sau din alte surse, inclusiv cele care au venituri din activități independente, plătesc 5,5%.