20.000 de mame nu vor mai trebui să dea înapoi indemnizația pentru creșterea copilului primită necuvenit, din cauza unor erori administrative. Acestea vor fi amnistiate de Guvern, alături de 25.000 de bugetari și de două ori mai mulți pensionari. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, care a precizat că de amnistierea fiscală vor beneficia, în total, aproape 100.00 de români. Potrivit acesteia, sumele deja plătite de pensionarii și de mamele iertate vor fi returnate, în tranșe egale, pe o perioadă de maximum cinci ani, începând din anul 2015. "Fiecare dintre cele două legi privind amnistiile fiscale, la pensionari și mămici, au câte două dispozitive: un dispozitiv se referă la amnistia fiscală, la scutirea de la plată a debitelor constituite în curs, care se plătesc și aici vorbesc de 12.500 de mămici, în al doilea dispozitiv, restituirea, încă 8.000, de aceea am ajuns la 20.000 de mămici. În ceea ce privește pensionarii, primul dispozitiv se referă la scutirea de la plata debitelor care sunt în curs și asta înseamnă 30.000 de pensionari, cu un cuantum de 65 de milioane de lei, iar cei care au apucat deja să plătească și intră în al doilea dispozitiv, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o sumă de 350 de milioane de lei", a explicat ministrul Muncii. Legile privind amnistierea fiscală a pensionarilor, mamelor și bugetarilor ar putea primi astăzi votul final.
- Publicitate -