Astăzi, au loc noi trageri Loto 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 din 40 și Super Noroc. Dacă vreți să vă încercați norocul, trebuie să știți că aveți șansa să câștigați milioane de euro la 6 din 49 și sute de mii de euro la alte jocuri.
- Publicitate -
Cel mai mare premiu este la Loto 6 din 49, la categoria întâi, acolo unde reportul depășește 11,2 milioane de lei, adică mai mult de 2,53 milioane de euro. De asemenea, la Joker, la categoria întâi, se înregistrează un report în valoare de peste cinci milioane de lei, adică mai mult de 1,1 milioane de euro, iar la categoria a doua, de 195.000 de lei, adică peste 44.000 de euro.
La Noroc, a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 2,13 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 480.000 de euro. Iar la Noroc Plus, s-a înregistrat, la categoria întâi, un report în valoare de peste 62.000 de lei, adică peste 14.000 de euro.
Premii frumoase sunt și la Loto 5 din 40, unde, la categoria întâi, reportul este de peste 263.000 de lei, adică mai mult de 60.000 de euro, iar la Super Noroc, reportul este în valoare de peste 63.000 lei (peste 14.300 de euro).
Săptămâna trecută, lozul răzuibil "Zodiac" i-a adus unui jucător din județul Constanța un premiu în valoare de 10.000 lei.