Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (A.N.O.F.M.) sunt înregistrate, astăzi, 12.428 locuri de muncă.
- Publicitate -
Cele mai multe posturi sunt în municipiul București - 1.748, în județul Argeș – 1.151 și în județul Cluj – 1.112. La Constanța, AJOFM propune 94 de posturi. La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 933 locuri de muncă, după cum urmează: 85 analist servicii client, 63 programator, 53 referent, 33 inginer mecanic, 22 agent servicii client, 21 inspector de specialitate în administrația publică, 20 analist, 19 manager proiect etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 11.495 locuri de muncă, dintre care: 1.600 confecționer-asamblor articole din textile, 830 muncitor necalificat în industria confecțiilor, 439 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 423 manipulant mărfuri, 365 lucrător comercial, 334 agent de securitate, 305 operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 290 șofer autocamion/mașină de mare tonaj etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.