Vineri, 05 Iunie 2026

Ce meserii noi pot învăța șomerii constănțeni

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 26 Februarie 2011 704 < 1 min citire
200 de șomeri constănțeni vor beneficia de cursuri gratuite de calificare profesională, în vederea găsirii unui loc de muncă. Asociația SIGMA Development Center, în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Constanța și Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS lansează proiectul "Activi în Europa - Sprijin pentru ocuparea șomerilor tineri și de lungă durată pe piața europeană a muncii". Programul își propune să faciliteze integrarea pe piața europeană a muncii a tinerilor șomeri, a persoanelor aflate în șomaj pentru o perioadă de peste doi ani și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, prin oferirea unui pachet complex de servicii suport pentru crearea competențelor necesare unei vieți active pe piața muncii. Pachetul de dezvoltare include cursuri de calificare autorizate CNFPA, training-uri de dezvoltare personală, consiliere psihologică și vocațională, cât și accesul la platforma on-line informativă Job-Club.
Cursurile se vor organiza pentru cinci meserii, din ce în ce mai solicitate pe piața muncii: bucătar, instalator termic, scafandru, baby-sitter, îngrijitor bătrâni la domiciliu. Valoarea totală a proiectului este de 2.216.425 lei, cea mai mare parte a finanțării provenind din fonduri europene. Persoanele interesate se pot înscrie în proiect în intervalul februarie-mai 2011.
Articolul anterior Constanța pariază că-i mai tare decât Moldova și Ardealul
Articolul următor Lucrările la mall nu au pus în pericol strada Traian și blocurile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei