Vineri, 05 Iunie 2026

Ce obligații au angajatorii în perioadele cu temperaturi foarte ridicate

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 30 Iulie 2013 173 1 min citire
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au demarat controale care vizează respectarea legii privind obligațiile angajatorilor cu perioadele cu temperaturi foarte ridicate. Sunt vizate în special firmele din domeniul agriculturii, construcțiilor și operatorii portuari. Potrivit legii, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să scurteze programul de lucru sau să-l adapteze în funcție de orele de vârf și să ofere apă sau ceai tuturor lucrătorilor. Astfel, pentru ameliorarea condițiilor de muncă este recomandată reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, patronii trebuie să asigure cantitatea de apă minerală adecvată, câte doi până la patru litri de persoană, pe schimb; să asigure echipament individual de protecție și dușuri. Angajatorii care nu pot asigura condițiile prevăzute de lege vor lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, măsuri de reducere a duratei zilei de lucru, de eșalonare pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 și după ora 17,00 sau de întrerupere colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă. , potrivit prevederilor legale. Aceste măsuri trebuie luate dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.
Taguri
Articolul anterior Ce-i de grădinărit în luna august
Articolul următor Ce desert pregătim astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei