Constănțenii plătesc anul acesta, în premieră, o taxă de habitat în funcție de veniturile pe care le au. Cel mai puțin, adică 3 lei pe lună, sunt taxați cei care au venituri între 0 și 310 lei, de persoană. Urmează cei cu venituri între 310,1 și 540 de lei, care au de achitat câte 4 lei pe lună, apoi cei cu venituri între 540,1 și 900 de lei, cu 5 lei pe lună. Pentru constănțenii care câștigă între 900 de lei și 1.300 de lei, per membru de familie, taxa de habitat s-a dublat față de anul trecut, la 8 lei, iar cei cu peste 1.300 de lei au de plătit 10 lei pe lună, de fiecare persoană înregistrată.
- Publicitate -
Pentru a beneficia de subvenția de habitat la taxa de habitat, condițiile esențiale sunt de a avea un venit net mediu pe membru de familie de până la 1.300 de lei și de a nu deține, împreună cu familia, în integralitate, alte clădiri sau spații locative în-afara locuinței de domiciliu, pe raza municipiului Constanța.
Prin familie se înțelege soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședință ori care locuiesc și gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței. Pot beneficia de ajutor de încălzire și reducere la taxa de habitat și cei care stau cu chirie, nu este obligatoriu să existe înscris în actele de identitate adresa pentru care se solicită ajutorul de încălzire.
La cine se calculează automat
Pentru persoanele fizice care au depus dosare pentru subvenția de căldură, indiferent de sursa de încălzire, taxa de habitat va fi recalculată în mod automat cu încadrarea în cuantumul aferent venitului net mediu pe membru de familie. În situația în care apar modificări în componența familiei sau în veniturile realizate, aceste persoane trebuie să se prezinte la sediul Primăriei Constanța unde au depus cererea, pentru a anunța noile modificări. Nu este necesar să se anunțe modificările intervenite și la agențiile Serviciului Public de Impozite și Taxe, deoarece acestea se vor comunica automat de către Primăria Constanța.
Persoanele fizice care nu au depus, până în prezent, dosare pentru subvenția la încălzire, dar se încadrează în condițiile respective, pot depune în continuare cereri la sediile Primăriei Municipiului Constanța, de la adresele sus-amintite, în funcție de modalitatea de încălzire.
Pentru toți ceilalți contribuabili care nu se încadrează în condițiile specificate mai sus, taxa de habitat va fi recalculată în mod automat la 10 lei pe persoană, pe lună.
Sunați la SPIT!
Dacă totuși considerați că vi s-a calculat incorect taxa de habitat, este bine să vă adresați ghișeelor agențiilor fiscale. Nu este nevoie să vă deplasați, ci doar să sunați la numerele de telefon 0241/488.532 sau 0241/488.540, 0241/488.539, 0241/488.530 sau pe adresa de e-mail
[email protected].
Jandarmii, chemați să asigure ordinea și liniștea în agențiile fiscale SPIT
Pentru că în ultimele zile constănțenii au dat năvală la ghișeele SPIT și unii chiar au reacționat agresiv, jandarmii au fost chemați să asigure ordinea și liniștea publică în incintele locațiilor SPIT.
"Pe fondul aglomerării excesive, unele persoane și-au vărsat nervii pe angajații instituției, la fel cum se întâmpla în urmă cu 12 de ani, utilizând un limbaj trivial și având o atitudine neadecvată, fapt ce a afectat activitatea instituției. Rugăm contribuabilii să manifeste înțelegere față de angajații instituției, în sensul de a nu insista să intre în locațiile agențiilor fiscale, dacă înainte cu o oră de închiderea ghișeelor acestea sunt supraaglomerate, cu 30 până la 50 de bonuri în așteptare", a explicat directorul executiv al SPIT Constanța, Virginia Uzun.
Alternative de plată
Dacă nu aveți operațiuni fiscale de rezolvat cu lucrătorul de la ghișeu, este indicat ca, pentru plata impozitelor și taxelor să mergeți la oficiile poștale sau la stațiile OMV din municipiu, unde puteți achita numai pe bază de buletin. De asemenea, se mai poate plăti cu cardul, pe site-ul SPIT sau prin mandat poștal.
"Mulțumim celor 510 contribuabili care și-au rezolvat problemele ca urmare a transmiterii e-mail-urilor, înscrierii la audiențele online și completării chestionarelor, fără a se mai deplasa la sediile agențiilor fiscale. De asemenea, amintim, încă o dată, contribuabililor constănțeni că managementul organizației vine în întâmpinarea acestora cu o serie de servicii online care pot fi utilizate pentru a economisi timp și nervi. Acestea pot fi consultate pe site-ul instituției www.spit-ct.ro", a mai adăugat Virginia Uzun.