Ce zone rămân astăzi fără curent electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 04 Decembrie 2022 168
În ultima perioadă, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 5 decembrie, vor rămâne fără curent electric consumatorii din orașul Năvodari, Mamaia Sat, Mamaia Nord. Intervalul vizat este 00:00 - 23:59 (dar întreruperile vor fi de scurtă durată). În același timp, vor fi afectate persoanele care locuiesc în stațiunea Mamaia, zona de Nord. În municipiul Constanța nu va fi curent în cartierul Palas, mai exact pe străzile Ialomița, Aleea Ialomița, Dâmbovița și SC Confort Urban SRL, de pe strada Someșului nr. 3. Întreruperile se vor face între orele 8:30 - 16:30. Ultimele opriri sunt valabile între orele 9:00 - 17:00, în localitatea Strunga și localitatea Izvoarele. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei