Constănțenii care locuiesc în cartierul CET nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
- Publicitate -
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E-Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.
Astfel, între orele 8 și 16, în municipiul Constanța, sunt afectați consumatorii de pe strada Ștefan Mihăileanu, întrerupere parțială, precum și cei de pe strada Pelicanului nr. 16, blocul AV40, scara E, întrerupere totală.
În restul județului, între orele 9 și 19, se oprește curentul în localitățile Ovidiu și Mireasa, întrerupere parțială, în orașul Năvodari, pe străzile D1 și T1, întrerupere parțială, precum și în localitățile Dunăreni, Casinea, Chirnogeni, dar și în Negru Vodă, pe străzile Stadionului, Văii, Pieței, Sălciilor, Liniștei și Recoltei, întrerupere totală.