Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional, deschis în ultima zi a anului

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 29 Decembrie 2021 385 1 min citire
Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional, deschis în ultima zi a anului
Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa va funcționa cu program scurt în perioada Anului Nou. Astfel, cabinetele vor fi deschise vineri, 31 decembrie, între orele 8.00 şi 14.00, iar pe 1 ianuarie vor fi închise. Activitatea va fi reluată pe 2 ianuarie, între orele 8.00 şi 14.00, iar, de luni, 3 ianuarie, centrul de vaccinare va reveni la programul normal de funcționare, între orele 8.00 şi 20.00.
În paralel, echipa mobilă acționează în teritoriu pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a persoanelor netransportabile. Orice informație legată de activitatea de vaccinare la centrul de la Pavilionul Expozițional poate fi obținută la numărul de telefon 0712/012.321.
În ce priveşte programul de ridicare a tichetelor de către persoanele care s-au vaccinat cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2, adică două doze de vaccin Astra Zeneca, Moderna sau Pfizer sau o doză Johnson & Johnson, în perioada 3 septembrie 2021 – 30 noiembrie 2021 exclusiv de către echipele de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Constanța, pe 31 decembrie, acesta este cuprins între orele 8.00 şi 13.00. Pe 1 ianuarie, nu vor fi distribuite tichete, iar, pe 2 ianuarie, va fi program scurt, între orele 8.00 şi 13.00. Apoi, din data de 3 ianuarie, orarul de ridicare a tichetelor va fi în intervalul 8.00 – 18.00. Atenţie, însă, pentru doza a treia nu se eliberează tichete de masă.
Taguri
Articolul anterior Fotbal / FC Barcelona l-a transferat pe Ferran Torres, de la Manchester City
Articolul următor Alexia Tatu, finalistă în Spania, la turneul Tennis Europe U14 de la Academia lui Rafael Nadal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei