Vineri, 05 Iunie 2026

Cer senin și maxime de 10 grade Celsius, astăzi, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 17 Ianuarie 2014 198 1 min citire
Cer senin și maxime de 10 grade Celsius, astăzi, la Constanța
Vremea este preponderent însorită și caldă, astăzi, la Constanța. Cerul este senin, vântul suflă slab până la moderat, dinspre sud-vest, iar maxima termică va atinge 10 grade Celsius. Peste noapte, se vor aduna câțiva nori și termometrele vor indica minimum 5 grade.  Norii vor persista și pe parcursul zilei de sâmbătă, când valorile termice vor fi cuprinse între 3 și 10 grade. Duminică se va mai scădea puțin, iar luni sunt așteptate câteva ploi slabe. În restul țării, astăzi, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în Oltenia, estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 13 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -2 și 7 grade, ușor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros, exceptând regiunile sudice și sud-estice, unde înnorările vor fi temporare. Cu precădere în cursul nopții va ploua în Maramureș, local în Crișana și în jumătatea de nord-vest a Transilvaniei și izolat în nordul Moldovei. La munte, cu deosebire în masivele nordice, vor fi precipitații slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Îndeosebi dimineața și noaptea, va fi ceață asociată trecător cu burniță sau ploaie slabă, local în sud și est și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană. 
Taguri
Articolul anterior Munca la negru, departe de a fi stârpită
Articolul următor Britanicii ne iau asistentele medicale, iar nemții caută electricieni și mecanici români

Comentează știrea

christian louboutin bag
28 februarie 2014
christian louboutin bag

christian louboutin highness stone Stiri Social : Cer senin și maxime de 10 grade Celsius, astăzi, la Constanța | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin bag http://pbergman.com/images/christian-louboutin-over-the-knee-boots.asp

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei