Vineri, 05 Iunie 2026

CFR Călători a anulat 21 de trenuri

de Cuget Liber Vineri, 20 Ianuarie 2017 226 < 1 min citire
CFR Călători a anulat 21 de trenuri
CFR Călători a anulat, vineri dimineața, 21 de trenuri care ar fi trebuit să circule în județele Constanța și Ialomița, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cu temperaturi extrem de scăzute, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.
"La această oră circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile, cu temperaturi extrem de scăzute de până la -25 de grade Celsius. Pe unele rute secundare din sudul și sud estul țării se intervine pentru remedierea unor disfuncționalități la macazuri, linia de contact sau la materialul rulant și se circulă doar cu locomotive Diesel. Din aceste cauze unele trenuri pot înregistra întârzieri", precizează compania.
Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, compania de transport feroviară a luat decizia de a anula sub 3% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea acestora, menționează sursa citată.
Taguri
Articolul anterior Maria Dragomiroiu, bătută cu pumnii și târâtă în stradă! "Nu a dat drumul la păr până nu a smuls smocul pe care îl avea în mână!"
Articolul următor TENIS / Horia Tecău și Florin Mergea s-au calificat în optimile probei de dublu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei