- Persoanele cu
deficiențe de vedere vor beneficia gratuit de asistență audio în limba română pentru
deplasare, folosind aplicația STEP-HEAR
- Cu ajutorul Asociației
Umanitare Marta Maria, a fost inaugurat în City Park Mall și primul grup
sanitar de tip Changing Places, cu pat de schimbat pentru persoanele cu
dizabilități complexe, din România
Constanța, 16 decembrie 2020 – City Park Mall anunță implementarea sistemului de
orientare STEP-HEAR,
cea mai bună tehnologie de ghidare
audio existentă pentru persoanele cu deficiențe de vedere, devenind primul
centru comercial din Constanța ușor accesibil persoanelor nevăzătoare. Astfel persoanele cu deficiențe de vedere se
vor putea deplasa cu ușurință și în siguranță în incinta centrului comercial, beneficiind
de asistență de-a lungul întregii vizite. De asemenea, în colaborare cu Asociația Marta Maria, a
fost inaugurat în City Park Mall și primul grup sanitar cu pat de schimbat
pentru persoanele cu dizabilități complexe din România. Inițiativele răspund
platformei de CSR a grupului NEPI Rockcastle, #ResponsiblyTogether pentru
proiecte care privesc comunitatea locală.
Sistemul STEP-HEAR redă audio, în limba română, poziția,
descrierea elementelor din jur, distanța și direcția spre punctele de interes
Tehnologia STEP-HEAR funcționează pe baza unui sistem de senzori și a
unor sisteme de alertă care au rolul de a ajuta persoanele cu deficiențe de
vedere să găsească drumul cel mai sigur în spațiile publice. Beneficiarii trebuie
să își instaleze pe smartphone aplicația STEP-HEAR, disponibilă gratuit pentru
dispozitivele iOS și Android. De îndată ce telefonul mobil detectează senzorii
din proximitate, dispozitivul vibrează. Apoi, utilizatorul trebuie să atingă
ecranul telefonului și vor fi redate audio, în limba română, toate informațiile
necesare pentru deplasare, precum:
poziția, descrierea elementelor
din jurul lor, magazinele aflate în proximitate, distanța pe care o mai au de
parcurs până la punctele de interes, direcția spre care trebuie să se îndrepte
în funcție de dorințele și nevoile de deplasare.
Mai mult, City
Park Mall a implementat la biroul Info Desk un aparat SH Loop 155 care are funcția
de amplificare a glasului cu grad superior de acuratețe (fără zgomot de fond)
necesar persoanelor hipoacuzice. Așadar, cei care
dispun de aparat auditiv cu Bluetooth pot auzi informațiile oferite de către operatorul
Info Desk de la o distanță de 5 - 7 metri.
În județul Constanța, există în momentul de față aproximativ 1.052 persoane cu deficiențe de vedere și 434 de
persoane hipoacuzice, adulți și copii. (sursa: Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecția Copilului Constanța)
Changing Places - primul grup sanitar cu pat de
schimbat pentru persoanele cu dizabilități complexe din România
La începutul lunii decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități,
City Park Mall a răspuns inițiativei Asociației Marta Maria și a inaugurat primul
grup sanitar cu pat de schimbat pentru persoanele cu dizabilități complexe
din România, printre care copii cu dizabilități, persoane cu handicap grav, dificultăți profunde și
multiple de învățare, scleroză multiplă, paralizie cerebrală, leziuni ale
coloanei vertebrale sau persoane în vârstă în fotoliu rulant care nu pot folosi
toaletele accesibilizate standard (proiectate pentru folosirea independentă). Camera este amplasată la nivel -1, în proximitatea
grupurilor sanitare cunoscute deja de clienți și este semnalizată corespunzător.
Asociația Umanitară Marta Maria, organizație non-profit dedicată copiilor
cu nevoi speciale, susține prin proiectele sale îmbunătățirea calității vieții
copiilor cu dizabilități din România. Viziunea asociației pornește de la
convingerea că o societate sănătoasă asigură șanse egale pentru toți membrii săi,
indiferent de abilitățile lor.
City Park Mall: certificat internațional pentru
măsurile de prevenție Covid-19
City Park Mall a primit
Certificatul de Conformitate
COVID-19. Obținerea acestei acreditări este dovada că centrul comercial
funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă
clienților o experiență de shopping în siguranță. Experții
Safe Asset Group
(SAG), companie suedeză independentă care acreditează siguranța centrelor
comerciale din toată lumea, au certificat centrul comercial ca fiind conform
normelor de prevenție.
Măsuri sporite de
protecție în mall
City Park Mall a implementat
un plan de măsuri suplimentare de siguranță, care are drept obiectiv principal
prevenirea răspândirii Covid-19 și este concentrat pe doi parametri principali:
asigurarea distanțării sociale de minimum 2 metri și asigurarea dezinfectării
constante a centrului comercial.
Printre măsurile cu rol preventiv, menite să asigure condiții sigure pentru
shopping, menționăm: prezența unor dispensere cu dezinfectant în mai multe
puncte cheie, instalarea unor benzi de distanțare socială în zonele unde se
poate crea aglomerație, benzi cu suprafață nanoseptică pe suprafețele frecvent
atinse. Mai mult, centrul comercial garantează distanțarea socială prin asigurarea,
în medie, a unui perimetru de 20 mp pentru o singură persoană, la nivel de
centru comercial. Totodată, compania anunță că aerul din centrul comercial este
filtrat și schimbat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă
a spațiilor.
Accesul în centrul comercial este permis doar clienților care poartă mască
de protecție iar această măsură este obligatorie și pentru personalul din magazine
și echipa administrativă. Mai mult, conform reglementărilor autorităților, la fiecare
intrare în centrul comercial, a fost implementat un sistem pentru verificarea
temperaturii clienților. În plus, în dreptul fiecărei intrări a fost instalat
câte un dispenser cu dezinfectant pentru mâini pentru a fi folosit de fiecare
client la accesul în clădire.
La 30 iunie 2020, în județul Constanța erau înregistrate aproape 21.620
de persoane cu handicap, dintre care 1.974 copii. (sursa:
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu
Dizabilități)
În România există în momentul de față aproximativ 850.000 de persoane cu
dizabilități. Dintre acestea se estimează că 25%, peste 200.000 de persoane, nu
pot accesa o toaletă standard pentru handicap - marcată cu semnul persoană în
fotoliu rulant. Tolatele de tip Changing Places oferă în primul rând
spațiu suficient de manevră pentru persoana cu dificultăți și doi însoțitori ai
acesteia, pat generos pentru schimbat reglabil pe înălțime- pentru transferul
facil din fotoliul rulant, toaletă centrală cu spațiu liber de manevră pe
ambele laturi pentru asistenți și lavoar adaptat.