Coadă pentru un loc de muncă, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 415
Peste 1.000 de constănțeni au venit, vineri, la Bursa generală a locurilor de muncă, cu speranța că vor reuși să se angajeze. S-au așezat cuminți, la coadă, și au așteptat să vadă ce șanse au să prindă un loc de muncă.

Unii au plecat dezamăgiți că nu au găsit nimic potrivit pentru ei, alții fericiți pentru că au fost angajați. Per total, 850 de persoane au fost selectate în vederea angajării și 143 au fost încadrate pe loc.

Bursa generală a locurilor de muncă s-a desfășurat simultan, la Universitatea "Ovidius" din Constanța și la Casa de Cultură din Mangalia. "Am contactat peste 100 de agenți economici pentru a-i invita la bursă. S-au prezentat 73 dintre ei, ultimii în ultima clipă. În total, am avut 944 de locuri de muncă la Constanța și 335 la Mangalia. Numai 47 de posturi au fost pentru persoane cu studii superioare", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocu-parea Forței de Muncă din Con-stanța, Gheorghe Bușu. 

Cele mai multe locuri de muncă libere au fost în domeniul con-strucțiilor, un domeniu care pare că ia din nou avânt în județul Constanța. Însă cei mai mulți șomeri angajați pe loc au fost luați tot de firme din domeniul hotelier sau al alimentației publice, în vederea deschiderii noului sezon estival. 23 de cameriste, 10 recepționeri, 19 ospătari, 10 bucătari și 10 barmani au fost luați de către agenții economici din turism. 

Facilități pentru angajatori
Restul persoanelor care nu au fost angajate sau selectate mai au o șansă să-și găsească un loc de muncă înregistrându-se în baza de date a AJOFM și adresându-se compartimentului de Medierea Muncii. 

Firmele care primesc tineri absolvenți, șomeri de peste 45 de ani, persoane cu handicap sau șomeri care mai au cinci ani până la pensionarea anticipată sau pentru limită de vârstă, tinerii în dificultate, elevi sau studenți pe perioada vacanțelor pot primi subvenții din partea statului. 

Pentru cei care fac angajări din rândul absolvenților sau șomerilor cu vârste peste 45 de ani, statul oferă o sumă de bani lunară de cel puțin 500 de lei, în funcție de nivelul studiilor. "Pentru încadrarea în muncă a absolvenților instituțiilor de învățământ, pe perioadă nedeterminată, angajatorii beneficiază pe o perioadă de 12 luni de o sumă lunară reprezentând 1, 1,2 sau 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, în funcție de nivelul studiilor. Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenți din categoria persoanelor cu handicap primesc aceste sume lunar, pe o perioadă de 18 luni", explică Gheorghe Bușu. 

În prezent, indicatorul social de referință este de 500 de lei. Astfel, pentru persoanele cu studii supe-rioare, statul dă câte 750 de lei lunar, timp de un an, iar pentru cei fără studii superioare dă câte 500 de lei. Ulterior, angajatorul este obligat să îi mai țină pe post încă șase luni de zile. "S-a renunțat la cei doi ani care erau obligatorii. Pentru un an plătea statul câte 500 sau 750 de lei de angajat, dar agentul economic trebuia să îl mai țină încă un an după aceea. Acum legea prevede că mai sunt obligatorii numai șase luni, după încetarea plății de la AJOFM. Eu cred că această nouă măsură o să aibă succes și o să fie mai bine văzută de către angajatori", adaugă șeful AJOFM. 
  
Raporturi de muncă de cel puțin 18 luni
În ce-i privește pe șomerii în vârstă de peste 45 de ani și cei care sunt susținători unici ai familiilor monoparentale, pentru încadrarea lor în muncă, patronii primesc lunar, timp de un an, 500 de lei. Singura condiție este menținerea raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin un an și jumătate. De asemenea, există prevederi și pentru cei care se apropie de pensie și sunt rareori opțiuni la angajare. "Pentru încadrarea în muncă a șomerilor care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă (pe perioadă nedeterminată), angajatorii beneficiază pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă lunară egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare", spune Gheorghe Bușu. 

Taguri

Comentează știrea

hermes outlet turin
9 mai 2014
hermes outlet turin

hermes purse repair Stiri Social : Coadă pentru un loc de muncă, la Constanța | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes outlet turin http://www.margaritamike.com/cwibwm/brand.html

hermes outlet.org
10 mai 2014
hermes outlet.org

hermes bag uk Stiri Social : Coadă pentru un loc de muncă, la Constanța | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes outlet.org http://bybusklubben.dk/gallery/fake-vs-authentic-hermes-birkin-4517.html

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei