Constanța intră oficial în rețeaua orașelor din România care își propun să elimine infecția cu HPV. La malul mării, a fost lansată Coaliția „Constanța HPV Free City”, o inițiativă care aduce la aceeași masă instituții publice, specialiști din sănătate și organizații de tineret, cu un scop comun: mai multă informare și prevenție. Vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 26 ani şi compensată cu 50% pentru femei cu vârsta între 27 şi 45 ani.
- Publicitate -
Coaliția „Constanța HPV Free City” reprezintă un parteneriat între instituții publice, organizații din sănătate și grupuri de tineret, menit să crească nivelul de informare și prevenție. Astfel, orașul de la malul mării devine al cincilea din țară care intră în cursa pentru eliminarea infecției cu HPV.
Proiectul vine cu trei direcții clare: creșterea numărului de tineri vaccinați, combaterea miturilor și a dezinformării și implicarea categoriilor vulnerabile în programe de prevenție. Totul, pe baza cadrului legal care permite vaccinarea gratuită a tinerilor între 11 și 26 de ani.
„Sunt trei obiective. Unul este să creștem rata de vaccinare în rândul grupului țintă, practic ne bazăm pe legea care a permis tinerilor să se vaccineze gratuit, tineri cu vârstă între 11 și 26 de ani. Vrem să construim un program de informare care să combată dezinformarea din comunități, pentru că știm cu toții, din 2008, când am mai avut o campanie de vaccinare, s-au născut foarte multe controverse, după COVID-19 la fel, au apărut foarte multe mituri. Vrem să includem de data aceasta cât mai multe categorii dezavantajate în program, deoarece vedem o discrepanță între mediul urban și mediul rural", transmite Paul Marc, inițiator, preşedinte Federaţia Tinerilor din Cluj.
„Urmează câteva grupuri de lucru și întâlniri cu toți membrii Coaliției și instituțiile suport care ne vor veni în sprijin, urmând ca apoi să mergem în școli, licee și să dăm informația noastră cu ajutorul medicilor rezidenți către cât mai mulți tineri din municipiu și județ, în cel puțin 30 de școli și licee", declară Elena Iordache, președinte FONT Constanța.
Constanța, pe locul doi ca acoperire vaccinală
Un rol important îl au chiar tinerii, spun organizatorii. Mesajele ajung mai ușor atunci când vin de la persoane de aceeași vârstă, iar experiențele împărtășite între colegi sau prieteni pot face diferența în luarea unei decizii.
„Am aflat de la familia mea, părinții au fost foarte atenți la tot ce înseamnă sănătate și mai ales că sunt fată, de la prietene, pentru că și ele s-au vaccinat. Suntem o generație mult mai dezvoltată, trebuie să fim foarte atenți la toate bolile care apar și la simptomele lor și trebuie să ne informăm foarte bine. Vaccinul este o soluție foarte bună", ne-a declarat o adolescentă care s-a vaccinat.
„Pe mine m-a determinat foarte mult să fac vaccinul, faptul că am aflat toate beneficiile acestuia și că nu este un lucru pe care ar trebui să îl neglijăm. Am vorbit și cu prietenii și cu colegii, de asemenea, despre acest lucru. Unii chiar știau deja despre acest vaccin și îl aveau și făcut, alții nu știau, numai că la fel, faptul că auzi de la altă persoană, mai ales chiar de la un elev, te face să ai o altă viziune, pentru că dacă vine cineva în fața ta depinde foarte mult și metoda de abordare", spune un alt tânăr.
HPV poate cauza șase tipuri de cancer
Deși interesul este în creștere, specialiștii atrag atenția că mai este drum lung de parcurs. Rata de vaccinare a ajuns la aproximativ 10%, o evoluție importantă față de anii trecuți. La nivel național, Constanța se situează în top, alături de Cluj și București.
„Am pornit de la 0.2 % și într-un an de zile am crescut la 10%, ceea ce înseamnă foarte, foarte bine. A doua veste bună vis-a-vis de acoperirea vaccinală pe județe: Constanța este pe locul doi, după Cluj, și suntem cumva la același nivel cu Bucureștiul. Vaccinarea este importantă pentru că există o relație extrem de apropiată cauză efect între Human Papiloma Virus și cancerul de col uterin, dar nu este vorba numai despre cancerul de col uterin, practic 95% dintre cancerele de col uterin s-au dovedit că au fost ca și etiologie cu HPV, dar există și alte tipuri de cancere vulvare, inclusiv cancere rectale la băieți, care în procent de 75% au legătură cu virusul HPV", explică prof. univ. dr. Irina Dumitru, șef secție Clinică Boli Infecțioase (SCBI) Constanța.

HPV este un virus comun care poate cauza șase tipuri de cancer. În prezent, vaccinul anti-HPV este gratuit pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani și compensat în proporție de 50% pentru femeile cu vârste între 27 și 45 de ani.