Capitala și 22 de județe din Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei, sudul și centrul Moldovei se vor afla vineri sub Cod galben de caniculă, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie.
În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 - 36 de grade Celsius și izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
Atenționarea vizează județele Iași, Bacău (parțial), Vaslui, Vrancea (parțial), Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța (parțial), Ialomița, Călărași, Prahova, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți (parțial), Dolj, Olt, Ilfov și Municipiul București.
Meteorologii notează că indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse și în restul zonelor de câmpie și podiș. În sud-estul teritoriului vremea se va menține caniculară și la finalul săptămânii.
Cum va fi vremea la mare și la munte
La munte, vremea se va menține caldă, dar și instabilă. Vor fi perioade cu averse, fenomene electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 60 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat și în zilele următoare, iar ploile vor fi însemnate cantitativ.
La mare, ploile vor lipsi. Vremea se menține caldă, cu temperaturi de până la 30 de grade Celsius pe plajă, iar apa mării va avea 26 de grade.
În zilele următoare se va încălzi și mai mult, inclusiv pe timpul nopții, iar disconfortul termic va fi accentuat.