Cod roșu de caniculă în România. Urmează două zile de foc, cu temperaturi de aproape 40 de grade

de Madalina PETRESCU Vineri, 21 Iunie 2024 330
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod roșu de caniculă valabil în mai multe județe din România, în weekend.

Cod roșu de caniculă sâmbătă, în 5 județe

Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș, valul de căldură va fi intens și persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv, fiind emis cod roșu. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (nopți tropicale).

Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe de altă parte, ANM a emis și un cod portocaliu de caniculă. Valul de căldură va persista și se va intensifica ușor în Banat, sudul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noptile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Cod galben de căldură, în restul țării

Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragul critic de 80 de unități.

Local la munte, precum și în regiunile vestice, nordice și în centru, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Cod roșu de caniculă duminică

Mai mult, potrivit ANM, codul roșu de caniculă se va extinde duminică. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, precum și în municipiul București, valul de căldură va fi intens și persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (nopți tropicale).

Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Potrivit sursei citate, la începutul săptămânii viitoare valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice.

Codul portocaliu de căldură se va intensifica în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei și local în Oltenia, regiuni în care se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noptile vor fi tropicale cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Codul galben de caniculă se va menține, dar va diminua ca intensitate în Banat, sudul Transilvaniei și centrul Moldovei. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi maxime în general între 31 și 33 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) s eva situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

ANM menționează că, local, cu o probabilitate mai mare la munte, precum și în regiunile vestice, nordice, nord-estice și în centru, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.


Taguri

Comentează știrea

Bukker
21 iunie

Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos --- https://use.my/arctrum

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei