Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Comisarii Gărzii de Mediu, inspecție pe litoralul Mării Negre

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 05 August 2021 660 < 1 min citire
Începând cu luna august, comisarii detașați din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au demarat o serie de acțiuni de inspecție și control pe litoralul Mării Negre. Aceștia au ca obiectiv verificarea sesizărilor formulate de către turiști, cu privire la modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitățile sezoniere. Până la această dată, cele trei echipe de comisari au efectuat un număr total de 13 controale în zona litorală a Mării Negre, dintre care trei în Vama Veche, trei în zona stațiunilor din zona Mangalia, trei în zona Tuzla, precum și patru controale în zona Năvodari-Corbu. Pentru neconformitățile constatate, au fost impuse mai multe măsuri cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor. Precizăm că, în perioada următoare, verificările vor continua, în vederea prevenirii și eliminării impactului activităților turistice asupra factorilor de mediu, pe întreaga zonă costieră din județul Constanța. 
Taguri
Articolul anterior TATĂ și FIU, REȚINUȚI în urma înjunghierii din piațeta din Ovidiu
Articolul următor Bumbescu, tras la răspundere de cei de la Steaua: "Am fost certat că am dat din casă"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei