Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România

de Carmen MOCANU Miercuri, 06 August 2014 87 < 1 min citire
Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România
Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene.
"România are deja Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare. În urma acestei validări, devine de necontestat faptul că documentul trimis de România răspunde exigențelor Comisiei", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. 
Acesta a reamintit că România a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. 
În perioada de programare 2014 — 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocați pentru politica de coeziune.
Taguri
Articolul anterior INS. Cât câștigă românii din salarii
Articolul următor Ce spune Traian Băsescu despre Klaus Iohannis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei