Vineri, 05 Iunie 2026

Consilierul personal al lui Mazăre își face construcție ilegală?

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 07 Mai 2011 667 < 1 min citire
Agenția de Protecția Mediului Constanța a fost dată în judecată de familia care intenționează să ridice un imobil pe faleza plajei Modern, pe strada Mircea cel Bătrân dr. 86A. Senol Zevri a afirmat că avizul de mediu a fost anulat, întrucât s-a descoperit că spațiul respectiv (situat pe marginea falezei) avea destinație de spațiu verde, după cum au sesizat locatarii blocurilor învecinate.
Șeful APM susține că beneficiarul construcției nu este familia trecută în acte: "Vreți să vă spun cine este de fapt proprietarul? Valentin Preda! Când a ajuns dosarul cu PUZ-ul a venit un apropiat și m-a rugat să ajut la grăbirea procedurii. Iar după ce a început scandalul, cu vecinii nemulțumiți, mi-a confirmat că este vorba de această persoană". Valentin Preda este membru PSD, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor (fiind propus în funcție de social-democrați, în februarie 2009), iar în prezent este consilierul personal al primarului Constanței, Radu Mazăre.
Cât privește motivul pentru care este dată agenția în judecată, Zevri a declarat: "pentru a se reveni asupra revocării avizului și pentru că s-ar fi cauzat daune materiale". Menționăm că groapa săpată, în toamna lui 2010, pentru fundație a fost între timp acoperită.
Articolul anterior Cucută pentru amigdale inflamate
Articolul următor Crucea Roșie își sărbătorește voluntarii

Comentează știrea

Mine
7 mai 2011
Bloc pe faleza ...

Nu inteleg motivatia anularii autorizatiei de mediu . Mi se pare ireala. Cum ? Din cauza ca este spatiu verde ? Terenul nu este proprietatea privata a unei persoane ? Sau a vrut cineva sa construiasca pe un spatiu verde proprietatea publica . Care este SITUATIA JURIDICA a terenului ? Asa trebuie inceput articolul.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei