Cod galben de vânt puternic la Constanța! Atenționarea emisă de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea este valabilă astăzi, până la ora 16:00. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze ce vor depăși la rafală de 55-60 km/h.
"Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor", transmit autorităţile.
- Publicitate -
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.