Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din municipiul Constanța-etapa II", se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe Aleea Corbului nr. 5. Potrivit Termoficare Constanţa, pentru realizarea acestor lucrări nu va putea fi furnizată apă caldă de consum şi încălzire miercuri, 27 martie, la punctul termic PT 137. Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de minim zece ore, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Termocentrale Constanţa S.R.L. „Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări", au precizat reprezentanţii instituţiei.
- Publicitate -