Elveția elimină, începând de miercuri, toate restricțiile pe piața muncii im-puse cetățenilor români și bulgari, măsurile de limitare a imigrației putând fi reintroduse doar în cazul în care va exista un aflux de imigranți din cele două țări.
- Publicitate -
Guvernul Elveției a adoptat în aprilie o ordonanță care prevede accesul pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari de la 1 iunie 2016.
Elveția prelungise, în 2009 și 2014, măsurile restrictive pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari.
Perioada tranzitorie de menținere a restricțiilor pe piața muncii expiră pe 31 mai 2016 și nu va fi prelungită.
"În cazul în care imigrația din România și Bulgaria va depăși cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricții pe piața internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019", preciza în aprilie Gu-vernul de la Berna.
În momentul de față, numărul imigranților români și bulgari din Elveția este destul de mic.