Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România cere Canadei ridicarea vizelor pentru cetățenii săi

de Cuget Liber Joi, 02 Iunie 2016 194 1 min citire
România cere Canadei ridicarea vizelor pentru cetățenii săi
România și Bulgaria au semnat o scrisoare comună în care cer Ca-nadei ridicarea vizelor pentru ce-tățenii celor două state, a anunțat premierul Bulgariei, Boicov Borisov, ieri, într-o conferință de presă comună cu premierul României, Dacian Cioloș, aflat la Sofia cu ocazia unui summit regional.
"Am făcut o scrisoare comună să o trimitem către Canada și i-am invitat pe canadieni să vadă ei cum ne apărăm noi granițele ca și cum am fi state membre Schengen și cooperăm pe acest subiect cu domnul prim-ministru al României. I-am povestit și despre convorbirea mea cu domnul Schultz (Martin Schulz, președintele Parlamentului European) și să sperăm că în scurt timp aceste vize nu vor mai exista", a spus Borisov.
El a subliniat faptul că cele două state au arătat că "se comportă cu mult mai bine decât unele state Schengen" și de aceea cetățenii lor trebuie să călătorească în Canada fără vize.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș a anunțat că România și Bulgaria vor întreprinde demersurile necesare ridicării vizelor pentru călătoria în Canada a cetățenilor bulgari și români, care "sunt în același timp cetățeni europeni".
"În cadrul discuțiilor, negocierilor dintre UE și Canada sunt niște an-gajamente care ne dorim să fie respectate și am convenit mai multe demersuri diplomatice împreună", a menționat Cioloș.
Taguri
Articolul anterior Constănțenii își pot căuta de muncă în Elveția. Au fost ridicate restricțiile pentru România
Articolul următor "Oportunitățile după absolvire sunt mult mai limitate în România"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei