Constănțenii primesc Sfânta Lumină a Învierii, după o lună de la Paște

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 21 Mai 2020 232
Din cauza pandemiei de coronavirus, anul acesta, foarte mulți credincioși nu au putut să primească Lumina Sfântă în noaptea de Paști. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, având în vedere că miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii, Arhiepiscopia Tomisului a decis ca în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mănăstirile din Arhiepiscopia Tomisului să se oficieze slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie. Astfel, clerul cheamă credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști.
Totodată, s-a decis ca persoanele care vor să se spovedească, să țină post timp de trei zile, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtășanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai.
În plus joi, 28 mai, întrucât Înălțarea Domnului este și ziua pomenirii eroilor, preoții pot pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele Blajinilor. Preoții își asigură enoriașii că Sfânta Lumină ce le va fi oferită este cea adusă de Paști de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei