Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constănţenii sunt aşteptaţi la o acţiune de colectare a capacelor de plastic, în Piaţa Ovidiu

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 15 Martie 2023 429 1 min citire
Constănţenii sunt aşteptaţi la o acţiune de colectare a capacelor de plastic, în Piaţa Ovidiu
Au mai rămas doar două zile până sâmbătă, 18 martie, când este sărbătorită Ziua mondială a reciclării şi când va fi organizat în Piaţa Ovidiu un eveniment de mare anvergură pe această temă. Organizatorii au declarat că au ales această dată cu un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, pentru a găsi noi soluții prin care să protejeze natura, să economisească resursele și să reducă gradul de poluare. „Reciclarea este una dintre metodele prin care putem deveni mai atenți și mai responsabili cu mediul înconjurător. Asociația «Capace cu suflet» își dorește ca prin proiectul «Căpăcel cu căpăcel mai salvăm un suflețel», în colaborare cu Primăria Constanta, să replice în 18 Martie - ziua mondială a reciclării, activitatea de colectare a capacelor de plastic în scopul donării banilor rezultați. Suntem încântați să avem deja confirmări de la foarte multe instituții de învățământ, de la grădinițe la școli primare, gimnaziu. Elevii s-au oferit să facă diverse activități de reciclare şi avem mulţi profesori înscrişi, dar așteptăm întreaga comunitate locală să fie parte din acest eveniment", au precizat aceştia.
Evenimentul se desfășoară în intervalul ora 12.00-17.00, timp în care vor avea loc diverse activități, printre care și sortarea sacilor de capace.
De asemenea, copiii vor avea parte de prezenţa unor animatori care vor întreține atmosfera, prin dansuri și jocuri, ateliere de pictură, demonstrație de atelier de sculptură, ateliere creative din materiale reciclabile etc. De asemenea, cine dorește, își poate confecționa un costum din materiale reciclabile și este așteptat/ă la o paradă de costume. 
Taguri
Articolul anterior Trei bărbaţi reţinuţi de procurorii DIICOT după ce au fost prinşi în flagrant vânzând heroină
Articolul următor ”Școala Altfel”, la RAJA Constanța. Elevii învață despre calitatea apei potabile și descoperă procesul de epurare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei