Duminică, 07 Iunie 2026

Consumatorii din localitatea Valu lui Traian rămân şapte ore fără apă potabilă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 27 Iunie 2025 239 < 1 min citire
Consumatorii din localitatea Valu lui Traian rămân şapte ore fără apă potabilă
Reprezentanții RAJA S.A. anunță că, în vederea executării lucrării programate în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, va fi sistată furnizarea apei, marți, 1 iulie, între orele 8:00 - 15:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Valu lui Traian, de pe strada Calea Dobrogei, de la numărul 390, până la limita vestică cu orașul Murfatlar, cei din cartierul Valea Seacă, precum Secția exterioară Valu Lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă. Precizăm că investiția face parte din cadrul proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare din localitate, în valoare de aproximativ 116 milioane lei. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ", au precizat angajaţii companiei de apă.
Taguri
Articolul anterior Firmele constănţene, consiliate despre cum să evite hărţuirea la locul de muncă
Articolul următor Un bărbat înarmat s-a luat la ceartă cu polițiștii într-un hipermarket din Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei