RAJA anunță că, în vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă din de la intersecția străzilor Crinului cu Maramureșului din municipiul Mangalia, va fi sistată furnizarea apei potabile, joi, 21 martie, în intervalul orar 8.00 - 18.00. Potrivit reprezentanților instituției, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii de pe străzile Matei Basarab, Panduri, Griviței, Maramureșului, Oituz, Olteniei, Banatului și cei din cartierul Coloniști.
- Publicitate -
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL16 „Rețele apă și canalizare Mangalia”, în valoare totală de aproximativ 41 de milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ", au precizat angajaţii instituţiei.