Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Copiii celebrează Ziua Mondială a Sănătății

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 01 Aprilie 2022 487 < 1 min citire
Copiii celebrează Ziua Mondială a Sănătății
În fiecare an, la data de 7 aprilie se celebrează Ziua Mondială a Sănătății. Pentru a marca această zi, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța desfășoară în luna aprilie, în toate unitățile școlare din municipiu, o serie de activități.
Scopul acestor activități, incluse în proiectul „Acum pentru sănătate”, este de a promova stilul de viaţă sănătos în rândul copiilor, la fel ca şi alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică. Prin activitățile și exercițiile propuse în cadrul acestui proiect, elevii analizează, totodată, și factorii de risc pentru sănătate și potențialele consecințe. Specialiştii în domenii sunt de părere că educaţia pentru sănătate la copiii de vârstă şcolară este una dintre cele mai eficiente metode de a reduce factorii de risc și de a îmbunătăţi starea de sănătate a viitorilor adulţi.
Taguri
Articolul anterior Mihai Daraban: Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a intensifica comerțul la Marea Neagră
Articolul următor SUA sprijină populaţia din Afganistan cu peste 200 milioane de dolari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei