Coronarografiile pot fi efectuate și la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 04 Mai 2019 626
Bolnavii de inimă au motive de bucurie. Dacă până acum, ei erau nevoiți să se deplaseze în alte centre medicale pentru efectuarea coronarografiilor, iată că aceste investigații pot fi efectuate, acum, și la Constanța. Numai săptămâna trecută, trei pacienți au putut fi investigați la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Constanța. Intervențiile au fost posibile în cadrul laboratorului de Angiografie Intervențională, inaugurat anul trecut, odată cu implementarea proiectului European Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi  infrastructuri - DIPCDCI, derulat de Academia de Științe Medicale din România, în parteneriat cu SCJU.  

Potrivit reprezentanților unității sanitare, inițial, în cadrul laboratorului de Angiografie au fost efectuate mai multe chemoembolizări. "Chemoembolizarea presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Totodată, angiograful poate diagnostica și trata unele dintre cele mai grave afecțiuni, precum bolile vasculare periferice sau accidentele vasculare cerebrale. Coronarografiile efectuate au fost necesare pentru stabilirea unui diagnostic cert și a unei conduite terapeutice eficiente. Echipa medicală a fost coordonată de către dr. Pavel Platon, din cadrul Institutului Fundeni", au declarat cadrele medicale constănțene. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei