Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Credincioşii cinstesc praznicul Acoperământul Maicii Domnului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 01 Octombrie 2020 317 < 1 min citire
Credincioşii cinstesc praznicul Acoperământul Maicii Domnului
Sursa foto: Capital
Astăzi, 1 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Acoperământul Maicii Domnului. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, judeţul Suceava. Apoi, de la ora 23.00, IPS Teodosie va oficia Acatistul Acoperământului Maicii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Două zile mai târziu, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 8.00, el va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea oraşului Năvodari, iar duminică, 4 octombrie, de la ora 8.00, ierarhul va săvârşi Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului spun că praznicul Acoperământul Maicii Domnului a fost instituit în amintirea unei minuni petrecute în biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (secolele IX-X). Acolo, stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu sfântul său cetatea Constantinopolului. 
Taguri
Articolul anterior Prefectul George Niculescu a tras linie. „Am avut un sezon estival extrem de complicat”
Articolul următor Atenție, se oprește apa în Constanţa!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei