Joi, 04 Iunie 2026

Creşte nivelul de compensare pentru tratamentul BPOC

de Madalina PETRESCU Miercuri, 20 Noiembrie 2024 155 2 min citire
Creşte nivelul de compensare pentru tratamentul BPOC
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan, a pledat, miercuri, pentru creşterea de la 50% la 90% sau chiar 100% a nivelului de compensare a tratamentului pentru bolnavii care suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), precizând că a iniţiat demersuri în acest sens.
"Povara economică a acestei boli pentru sistemul de sănătate din ţara noastră este una care presupune reparaţii multiple, seamănă într-un fel cu drumurile care sunt în permanentă reparaţie în România. Dacă privim în profunzime, observăm că România compensează numai 50% din tratamentul pentru această afecţiune respiratorie. Or, noi ştim (...) că pacienţii cu BPOC sunt pensionari în proporţie de 74%", a afirmat Mihălţan, în cadrul unei conferinţe care a marcat Ziua Mondială BPOC.
El a precizat că pensionarii au venituri limitate şi, de multe ori, comorbidităţi, urmează multiple alte tratamente. În plus, pacienţii cu BPOC sunt limitaţi şi de un nivel de plafonare pe reţetă de 330 de lei, a indicat preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
"Noi am început demersuri, în lunile acestea, împreună cu toţi ceilalţi experţi şi reprezentanţi ai societăţii, pentru că trebuie să solicităm această rezolvare utilă pentru aderenţă, prezenţă terapeutică a acestor pacienţi şi soluţia propusă este o actualizare a unui paragraf legislativ, prin care să putem creşte nivelul de compensare la 90% sau 100%", a explicat Florin Mihălţan.
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie a prezentat un studiu potrivit căruia 33% dintre pacienţii care accesează serviciile medicale spitaliceşti prezintă o exacerbare acută a bolii, iar, din punct de vedere al anvergurii, spitalizarea continuă cu diagnostic principal de BPOC a fost regăsită în 43.000 de cazuri.
"Cât ne costă BPOC-ul? Observăm că sunt în jur de 81.000 de cazuri cu diagnostic principal de BPOC, sunt 264 milioane de lei la capitolul costuri, iar dacă privim cât reprezintă din totalul costurilor şi cheltuielilor cu serviciile spitaliceşti este de 1,1%. Chiar dacă procentul nu pare foarte mare, este vorba de un eşantion de populaţie care nu are veniturile unui om activ, adult, în deplinătatea câştigurilor şi siguranţei financiare", a atras atenţia Mihălţan.
Taguri
Articolul anterior O singură firmă nu face faţă cererilor. Se caută furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu
Articolul următor Zeci de locuitori fără curent electric. Care sunt localităţile afectate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei