Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Crucea Roșie a lansat proiectul "Banca de Alimente" pentru ajutorarea nevoiașilor

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 28 Septembrie 2009 1821 2 min citire
Crucea Roșie a lansat proiectul "Banca de Alimente" pentru ajutorarea nevoiașilor
Pot fi donate alimente neperisabile, precum făină, ulei sau zahăr
Pentru a veni în sprijinul persoanelor nevoiașe, cu venituri foarte mici sau fără niciun mijloc de subzistență, Crucea Roșie Română a demarat campania "Banca de Alimente". Proiectul se va derula până în septembrie 2010, în 13 localități din țară, respectiv Arad, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava și Constanța.
Startul campaniei a fost dat, ieri dimineață, și în Constanța, în hipermarketul Carrefour, în prezența reprezentanților instituțiilor deconcentrate și autorităților locale, care au donat alimente și i-au îndemnat pe constănțeni să aibă o atitudine similară. "Este un gest umanitar", a afirmat dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța. "Banca de Alimente înseamnă colectarea, stocarea și distribuirea de alimente neperisabile, provenite din donații, către persoanele vulnerabile", ne-a declarat Dumitra Vârșă, purtător de cuvânt al filialei constănțene a Crucii Roșii.
94 de familii nevoiașe au fost deja identificate
Produsele alimentare pot fi cumpărate din unitățile Carrefour și Mega Image din Constanța, pe rafturi, în dreptul lor, fiind lipite afișe cu mesajul campaniei. După ce sunt etichetate cu abțibildul "Banca de Alimente", alimentele sunt donate voluntarilor Crucii Roșii, aflați în apropierea caselor de marcat. Pentru ca produsele să nu se degradeze până ajung la beneficiari, este indicat să fie donate alimente neperisabile, precum făină, mălai, zahăr, ulei, orez, fasole, conserve, paste făinoase, produse instant, dulciuri sau hrană pentru bebeluși. După donare, alimentele sunt împărțite în pachete de câte 12 kilograme, care vor fi acordate nevoiașilor identificați de Crucea Roșie, autoritățile locale și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). "Beneficiarii vor fi identificați și incluși în proiect pe baza unei anchete sociale, desfășurate de Crucea Roșie. Ei vor fi selectați în funcție de mai multe criterii de vulnerabilitate, dintre familiile cu mulți copii, tinerii proveniți din sistemul de ocrotire socială, vârstnici, persoane cu handicap sau boli cronice, copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate etc", a spus Dumitra Vârșă.
Până în prezent, voluntarii Crucii Roșii au identificat 94 de familii, din Constanța, Seimenii Mici, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu, către care vor merge primele ajutoare. Persoanele care consideră că au nevoie de aceste ajutoare se pot adresa Crucii Roșii, la sediul de pe strada Constantin Brătescu, numărul 71, cu documente care ilustrează veniturile sau starea de sănătate.
Taguri
Articolul anterior Mandatul Laurei Codruța Kovesi, între cereri de urmărire penală pentru demnitari și dosarul Revoluției
Articolul următor Clubul de mediu "Marea Neagră" se aruncă în lupta pentru salvarea naturii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei