În urma evaluărilor raportate de Serviciul de Asistență Socială al Primăriei Cumpăna Crucea Roșie, mulți vârstnici peste 65 ani au pensii prea mici pentru a acoperi toate cheltuielile lunare, astfel încât igiena proprie și a locuinței, precum și alimentația zilnică au de suferit.
- Publicitate -
Filiala Crucea Roșie Constanța a implementat un proiect de ajutorare a 30 de vârstnici. Banii necesari derulării programului provin de la Teledonul de la emisiunea "Surprize, surprize" din 2007. Beneficiarii vor primi produse igienico-sanitare și săptămânal alimente, vor fi ajutați să își igienizeze locuințele, să efectueze mici reparații. Din partea voluntarilor vor primi consiliere psihologică, vor fi însoțiți la medic, dar și la vizitele la rude, prieteni sau foști colegi de serviciu pe care nu i-au mai văzut demult.