Județul Constanța se află pe locul al treilea la nivel național cu cea mai mare scădere a numărului de șomeri în luna aprilie. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în județul nostru, numărul șomerilor s-a micșorat cu 1.688 de persoane, după județul Olt, cu 1.883 de persoane, și județul Vaslui, cu 1.801 persoane.
- Publicitate -
La sfârșitul lunii aprilie 2013, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 5,29 la sută, mai mică cu 0,29 la sută decât cea din luna martie a anului 2013 și mai mare cu 0,47 la sută față de cea din luna aprilie a anului 2012.
Numărul total de șomeri la finele lunii aprilie, de 467.089 de persoane, a scăzut cu 25.338 de persoane față de cele de la finele lunii anterioare. Din totalul șomerilor înregistrați, 162.211 au fost șomeri indemnizați și 304.878 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 20.837 de persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a scăzut cu 4.501 persoane față de luna precedentă.
Referitor la șomajul înregistrat pe sexe, în luna aprilie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin a scăzut de la 6,22 la sută în luna martie, la 5,88 la sută, iar rata șomajului feminin a scăzut de la 4,87 la sută în luna martie, la 4,64 la sută. Numărul șomerilor femei la 30 aprilie 2013 era de 193.791 de persoane.